Ambasadorul SUA în Panama a demisionat: Nu mai pot lucra sub conducerea lui Trump

Ambasadorul SUA în Panama a demisionat: Nu mai pot lucra sub conducerea lui Trump
Publicat: 12/01/2018, 19:32

John Feeley, în vârstă de 57 de ani, a activat în diplomație din anul 1990, anterior fiind pilot de elicopter pentru Marina SUA. El a fost numit ambasador al statului Panama în iulie 2015, de către președintele american Barack Obama.

„În calitate de ofițer junior al serviciului diplomatic, am semnat un jurământ de a activa cu loialitate în serviciul președintelui și al administrației sale, într-o manieră apolitică, chiar dacă nu aș fi de acord cu anumite politici. Cei care m-au instruit mi-au transmis clar că, dacă aș ajunge la concluzia că nu mai pot să fac asta, ar fi un gest de onoare să demisionez. A sosit acel moment”, a precizat Feeley în scrisoarea de demisie consultată de Reuters.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a confirmat demisia lui Feeley, care „a informat Casa Albă, Departamentul de Stat și guvernul statului Panama în privința deciziei sale de a retrage din motive personale, începând cu 9 martie 2018”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că...
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×